"Noaptea", în cuvinte încrucișate

  
    Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, / Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate.  (Scrisoarea I)

ORIZONTAL : 1) Sentiment prin care poetul urmăreşte salvarea spirituală, având-o pe adorata lângă sine: iar tu... priveşti faţa mea pălindă– Poezia începe: Noaptea potolit şi vânăt arde... în cămin. 2) Îndrăgostitul eminescian, fire contemplativă, îşi admiră iubita: şi surâzi cum râde visul într-o inimă- ...– Mie. 3) Din poezia Cu mine zilele-ţi adaogi...: Din orice clipă trecătoare / ... adevăr îl înţeleg – Figură de stil, în expresia fruntea mea cea tristă. 4) Pân’... dulce ca o floare – Iubirea este văzută în gesturi tipice: Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura... de foc– Intensă, cum e dorinţa eroului de a se lăsa pradă iubirii. 5) Cap în SV Irlandei – Ambianţa în haina nopţii crează un sentiment fericit: Lumânarea-i stinsă-n casă... –i cald, molatic, lin – Ies din fire! 6) Poetul este mânat de fluxul sentimental, descriind o atmosferă idealizantă: cu-ale tale braţe... , moi, rotunde, parfumate, / Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci – Alexandru Odobescu. 7) Deşteptată din vis, aşa cum se prezintă iubita, cea cu mânuţe albe, dulci(fig.) – Focul din cămin creează o ambianţă plăcută: ...-un colţ pe-o sofă roţă eu în faţa lui privesc. 8) Notă muzicală – Porumbar (reg.) – Spicuim din Trecut-au anii: Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri / Cu mâna mea în van pe... lunec(pl.). 9) Crai!– Din Melancolie: Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi... , / Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu – Femeia parcă se desprinde din întuneric căpătând un aspect de purificări angelice: Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă, / Albă... zăpada iernei, dulce ca o zi de vară. 10) Reluăm versul: Atunci tu prin întuneric te apropii... – Ion Vasilescu. 11) Coada unei rochii – La vârsta primei iubiri, precum cei doi. 12) Pân’ ce mintea îmi... , pân’ ce genele-mi clipesc – Din Luceafărul:Nu caut vorbe pe... , / Nici ştiu cum aş începe.     

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6										U
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Poetul descrie momente de intimitate erotică astfel: Netezeşti... şi leneş fruntea mea cea liniştită – De pe frunte mea cea... tu dai viţele-ntr-o parte. 2) Umed – Eroul exclamă fericit: O! desmiardă, pân’ ce frunte-mi este netedăşi lină, / O! Desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din...– În surdină! 3) Iată o invitaţie la iubire: Pe genunchi îmi şezi, iubito, ... –ţi îmi înconjoară – Rege al Tebei (Mit.). 4) Centru cultural al Moldovei, unde Eminescu îşi publică poezia la 15 iunie 1871 – O! desmiardă, îndeamnă poetul, pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima... 5) Regiment (abr.) – Pe genunchi îmi... , iubito – Cubuleţ cu puncte. 6) Cei doi îndrăgostiţi – Toast! – Talent şi măiestrie ale poetului nepereche. 7) Din Scrisoarea II: De-oi urma să scriu în versuri, ... mi-e ca nu cumva / oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda – Pân’ ce ... îmi adoarme (neart.). 8) Carafă şi cupe!– Din Luceafărul: Părea un tânăr voievod / Cu păr de aur moale, / Un vânăt giulgi se-ncheie... / Pe umerele goale– A rămâne pe loc (reg.). 9) Imună! – Mila 23! – Nume feminin. 10) A reproduce următoare consemnare din studiul criticului I. Petrescu: Gestica eminesciană e stilizată şi ritualizată, ea se reduce la câteva, caracteristice, atitudini, unificate într-un scenariu ceremonial– Excepţional, incomparabil, este Mihai Eminescu prin capodoperele dăruite literaturii române şi universale – Dânsul. 11) Redăm din Înger şi demon: Pe-a umbrei tale... vii ce se întinde? / Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde – Savurare a vibraţiei iubirii la o tensiune înaltă, într-un cadru ideal al nopţii. 12) Revista „Convorbiri... „ în care Titu Maiorescu evidenţiază meritele poetului – Imaginea iubitei apare nimbată de o puternică idealizare, ca în versul: Ş-apoi ca din... trezită, cu mânuţe albe, dulci.

Dicţionar: TOE, TIRM, URD, CREO, RGT, FAP, UDI, IMU.



Prof. Nicolae Vicolov                             
solutia       
ALTE CAREURI CU EMINESCU 

 Consultarea textului

 

Noaptea potolit si vânat arde focul în camin; Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu în fata lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surâzânda, Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara; Pe genunchi îmi sezi, iubito, bratele-ti îmi înconjoara Gâtul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda. Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate, Tu grumazul mi-l înlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci; S-apoi ca din vis trezita, cu mâinute albe, dulci, De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

Netezesti încet si lenes fruntea mea cea linistita Si gândind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc Pe-ai mei ochi închisi ca somnul si pe frunte-mi în mijloc Si surâzi, cum râde visul într-o inima-ndragita. O! desmiarda, pân' ce fruntea-mi este neteda si lina, O! desmiarda, pân-esti juna ca lumina cea din soare, Pân-esti clara ca o roua, pân-esti dulce ca o floare, Pân' nu-i fata mea zbârcita, pân' nu-i inima batrâna.

     

Poezia Noaptea de Mihai Eminescu a apărut în revista „Convorbiri literare” la 15 iunie 1871. Poezie de adolescenţă în care se desenează însă ca nervurile unei frunze câteva dintre motivele şi constantele liricii de dragoste de mai târziu. Am în vedere în primul rând „decorul interior”, cald, plăcut, securizant, ce degajă o atmosferă de linişte şi dulce lenevie. Focul arzând molcom în cămin, lumina scăzută, somnia şi senzaţia de „cald, molatec, lin” compun tabloul intim eminescian.

Apariţia iubitei în mod neaşteptat în spaţiul de o senzualitate difuză al camerei este iarăşi caracteristică şi o vom înregistra în toate celelalte poezii ale interiorului. Spre deosebire totuşi de portretul-tip al iubitei aşa cum se conturează în majoritatea poeziilor, braţele nu sunt subţiri şi reci, sau de „marmoră”, ci „moi, rotunde, parfumate”. Dar „gura de foc” va reveni în alte contexte sub forma şoaptelor „calde” şi a săruturilor „fierbinţi”.

 Scena, care va deveni tipică pentru o parte a eroticei eminesciene, este înviorată de sărutul şi dezmierdările jucăuşe ale iubitei, cu toate că finalul este uşor convenţional în maniera sonetelor lui Ronsard, îndemnând femeia la bucuriile dragostei atât timp cât sunt tineri: „O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare, / Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare, / Pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.” Deopotrivă, finalul poate fi şi o variaţie pe tema horaţianului „cârpe diem”.

 Sub motivul livresc se configurează încă din aceste versuri juvenile una din marile obsesii ale liricii sale: impresia îmbătrânirii pretimpurii şi a enormităţii timpului, ce a culminat în poezia de maturitate în formulări de o concizie apoftegmatică şi cu o încărcătură emoţională şi ideatică tulburătoare ca acestea: „Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, / Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.” (Departe sunt de tine) sau: „Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri, / Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec”. (Trecut-au anii)

 Dacă limbajul mai este îndatorat poeziei lui Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri prin comparaţii şi diminutivări de felul: „Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară”, „cu mânuţe albe, dulci” ori: „şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită”, în schimb Noaptea anunţă, cum am menţionat la început, unele dintre liniile de forţă ale poeziei de dragoste eminesciene.


 Solutia careului: Mortua est!

1 d	2 e	3 s	4 t	5 i	6 n		8 u	9 m	10 e	11 z	12 i
2 I	S		A	R	G	I	N	T		I	D
3 N	E	G	R	U		V	I	S	E		E
	N	O	M		S	A	C		T	R	A
5 A	T	A		U	C	R		R	E	A	L
6 S	E	L	E	N	A		C	E	R	N	E
7 T		A	R	I	P	A		T	N	A
8 E	S		E	V	A	D	A	R	E		V
9 A	P	E		E	R	A	T	A		F	E
10 P	A	T	I	R	E		L	I	R	I	C
11 T	R	A	N	S		S	A		E	O	I
12 A	T	E	U		M	I	S	C	A	R	E